Quinoa cu legume

Quinoa cu legume

Daca sunteti ingrijorate ca micutul nu consuma alimete bogate in proteine, atunci va indemn sa ii pregatiti o portie de quinoa.
Aceasta este o pseudocereala ce nu contine gluten, dar este foarte bogata in proteine. Poare fi introdusa in alimentatia bebelusilor in jurul varstei de 8 luni, cel putin eu asa am introdus-o si a fost tolerata foarte bine.

Proteinele din quinoa sunt mult mai usor de digerat fata de cele din carne. Sunt unii copii carora nu le place carnea, asa ca puteti sa le oferiti quinoa macar o data pe saptamana.
In plus, aceasta contine si magneziu, calciu, fier, vitamine din complexul B si foarte multe fibre care ajuta la reglarea tranzitului intestinal. Stim foarte bine ca la inceputul diversificarii majoritatea bebelusilor au probleme cu constipatia. Iar daca mai sunt si mofturosi si nu le place apa, asa cum a fost Matei intr-o vreme, atunci cu siguranta va confruntati cu aceasta problema.

Quinoa se gaseste in mai multe variante: alba, neagra si rosie. Eu pana acum am folosit-o pe cea alba de la Sano Vita. Se gaseste in supermarket la raionul BIO, in magazinele naturiste sau direct de la ei de pe site.

Ingrediente:
3 linguri quinoa
1 morcov
1/2 ardei kapia
2 buchetele broccoli
1 lingura ulei de masline
cimbru sau busuioc

Prima data va ocupati de quinoa. Aceasta trebuie spalata temeinic. Eu am pus-o intr-o strecuratoare si am lasat sa curga apa multa pe ea, timp in care am tot frecat-o intre degete. In felul acesta este eliminata saponina, o substanta amara care protejeaza practic boabele de quinoa. Dupa ce o spalati bine, se lasa cam 2 ore in apa cu putina lamaie. Asa stim sigur ca saponina a fost eliminata si nu exista riscul ca mancarea sa ne iasa amara.

Pregatim si legumele. Acestea se spala, se curata, morcovul se da pe razatoare, iar ardeiul si broccoli se taie cubulete mici.
Se soteaza in putin ulei de masline amestecat cu apa, se adauga si quinoa si se lasa la foc mic pana toate sunt patrunse bine. Dureaza in jur de 40-45 de minute. Aveti grija sa tot completati cu apa.
La final adaugati cimbru sau busuioc pentru aroma.

Sa va fie de bine, gurmanzilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *