Papanasi cu caise si piersici

Papanasi cu caise si piersici

Imi tot doream de ceva vreme sa fac niste papanasi, dar unii buni de tot care sa placa oricarui gurmand. Am testat diverse retete, cantitati, ingrediente si pana la urma m-am decis: papanasii cu caise si piersici sunt cei mai buni pe care i-am facut si mancat pana in momentul de fata. Sunt dulci-acrisori, au fructe proaspete si sanatoase pentru cei mici, iar consistenta este exact ce trebuie- nici prea moi, nici prea tari. Noua ne-au placut extrem de mult, suntem deja la a treia portie. Si numaratoarea continua, nu ne vom opri aici. Ii puteti face cu orice fructe aveti in casa, ideea este sa ii faceti si sigur va vor incanta!

Ingrediente:
300 gr branza de vaci
2 oua
3 linguri cu gris
1 praf de vanilie
1 lingurita cu miere( optional)
cateva caise si piersici fara samburi

Intr-un bol incapator puneti branza de vaci si amestecati-o cu cele 2 oua batute bine. Incepeti si incorporati si grisul, amestecand energic dupa fiecare lingura, iar la final praful de vanilie.

Lasati compozitia sa se odihneasca 10-15 minute, astfel incat grisul sa se hidrateze putin.

Curatati de samburi caisele si piersicile si taiati-le cubulete potrivite.

Puneti pe foc o oala cu apa, iar cand incepe sa fiarba, modelati papanasii, punand in mijloc o bucatica de piersica sau caisa.

Dati focul incet si puneti papanasii in oala. Din momentul in care se ridica la suprafata, ii mai lasati sa fiarba inca 6-7 minute. Focul trebuie sa fie domol, altfel papanasii se vor imprastia la fiert.

Scoateti-i pe o farfurie si pregatiti si un sos din fructele ramase.

Acestea le puneti la fiert cu putina apa vreo 10 minute, pana cand apa a scazut in totalitate, iar la final adaugati 1 lingurita de miere daca este cazul.

Serviti papanasii calduti cu sosul de fructe peste. Vor fi o incantare pentru toata familia.

Sa aveti pofta buna si zi cu soare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *