Ficat de pui cu sos si mamaliga

Ficat de pui cu sos si mamaliga

Matei este mare amator de ficat, asa ca incerc sa i-l ofer cat de des se poate si de fiecare data sub alta forma. Ii dau ficat cam de 2 ori pe luna, nu de alta, dar daca ar fi dupa el ar manca ficat tot la 2 zile. Si daca mai are si mamaliga, atunci in fiecare zi😀

Pentru astazi la pranz am pregatit ficatel de pui cu sos si mamaliguta. De fapt, am pregatit pentru toata lumea, pentru ca au iesit 2 portii mari, plus una micuta pentru gurmandinul din dotare.

Ingrediente:
300 gr. ficatei de pui
4 fire de ceapa verde
2 fire de usturoi verde
1/2 ardei kapia
50 ml bulion de casa
2 linguri cu ulei de masline
marar

Pentru mamaliga:
400 ml apa
4 linguri cu malai

In primul rand, aveti grija ca ficatul sa fie foarte proaspat, de preferat de la pui de casa. Daca nu, sa fiti atente la culoare si textura.

Ficatul se spala bine si se curata daca este cazul.

Ceapa, usturoiul si ardeiul se spala, se toaca marunt, apoi se soteaza vreo 5 minute in ulei de masline amestecat cu o cescuta de apa.

Adaugati si ficatul, bulionul, completati cu apa si lasati sa fiarba la foc mic aproximativ 40 de minute. Mai completati cu apa pe parcurs daca este cazul.

La final presarati putin marar si stingeti focul.

Pregatiti si mamaliguta. Puneti la fiert 400 ml de apa, iar in momentul in care incepe sa clocoteasca, adaugati malaiul in ploaie si amestecati energic sa nu se formeze cocoloase. Lasati sa fiarba in jur de 10-12 minute, depinde de malai.

Gata pranzul, gurmanzilor! Puteti sa va asezati la masa, dar nu inainte de a va spala pe manute😀

Sa aveti pofta buna!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *