Caserola de paste cu legume si branzeturi

Caserola de paste cu legume si branzeturi

Pastele sunt adorate de toti copiii. Si daca mai au alaturi si o portie zdravana de legume, eventual si putina branza, mamicile pot fi multumite. Copiii lor au avut parte de o masa pe cinste cu multe legume si proteine.
Asadar, o delicioasa caserola de paste cu legume si branzeturi este propunerea mea pentru voi.

Ingrediente:
150 grame paste scurte( am folosit melcisori)
1 morcov mic
1/2 patrunjel radacina
1 mana de mazare congelata
1/4 ardei gras rosu
2-3 buchetele de broccoli
cateva pastai
3 linguri branza de vaci
1 lingurita cascaval ras
1 ou marisor
ierburi de Provence
putin unt sau ulei pentru uns forma

Prima data ne vom ocupa de legume. Morcovul si patrunjelul se spala, se curata de coaja si se pun la fiert in apa.

Cand sunt aproape fierte, se adauga mazarea si fasolea verde, iar la final, in ultimele minute, se pune la fiert si broccoli.

Se scurg de apa, se lasa putin sa se racoreasca si se toaca marunt. Se taie bucatele mici si ardeiul gras si se adauga peste celelalte legume.

Intre timp, fierbeti si pastele conform indicatiilor de pe ambalaj.

Scurgeti pastele de apa si, cat sunt inca fierbinti, amestecati-le cu branza de vaci.

Lasati apoi sa se raceasca putin si adaugati oul batut bine si legumele pregatite anterior.

Condimentati cu ierburi de Provence.

Preincalziti cuptorul la 180 de grade.

Ungeti cu unt sau ulei un vas termorezistent, puneti pastele cu legume in el, apoi bagati la cuptor 20-25 de minute.

In ultimele minute de stat la cuptor, presarati cascavalul ras si lasati pana se gratineaza putin.

Sa aveti pofta buna, gurmanzilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *